div class="content">

Orașele au capacitatea de a oferi ceva pentru fiecare, numai pentru că și numai atunci când ele sunt create de toată lumea.
Jane Jacobs

Nu trebuie să fii un urbanist pentru a înțelege că lucrurile stau prost într-un oraș. Chișinăul, trebuie să recunoaștem, nu este nici de departe cel mai frumos oraș din lume. Când vorbim despre un oraș care ne place ne referim la monumente și locații memorabile, la străzi și parcuri bine îngrijite. Ceea ce putem distinge cu siguranță sunt orașele care își pot administra capitalul social și cele care încă nu ajuns să o facă. Chișinău este un oraș care preponderent a înflorit și a fost extins în perioada sovietică. Toate străzile, amplasarea parcurilor și monumentelor, în mare parte, coincid cu politica acestei perioade. Pentru unii acest lucru ar putea suna descurajant, dar nu e cazul. Nu suntem unicul oraș de așa speță, iar așa-zisa moștenire sovietică nu e chiar cel mai rău lucru care ni se putea întâmpla. Una din problemele majore ar fi de fapt incapacitatea sau lipsa de voință ale autorităților de aproba un Plan Urbanistic General bine definitivat. Lipsa de colaborare dintre autoritățile locale și cele centrale. Și nu în ultimul rând, lipsa comunicării dintre autorități și cetățeni.

Crearea spațiilor publice e un proces care ar trebui să aparțină tuturor, pentru că toți suntem beneficiarii acestora. Un proces care trebuie modelat în jurul comunității și nu invers, pentru că ceea ce face un spațiu public atractiv pentru om sunt alți oameni.

Crearea spațiilor publice nu e un proces ce trebuie început de la zero. Despre acest lucru vom discuta mai jos. Ceea ce în mare parte lipsește este dorința autorităților locale de a-și părăsi statutul de dominantă. Lipsa dorinței acestora de a educa și motiva cetățenii în a se implica în procesul de creare a spațiului public.

Orașul ca fenomen socio-cultural

Ar fi o eroare sau mai degrabă un reducționism diletant dacă am declara că amenajarea unui oraș e o activitate de natură cosmetică.

Orașul este un fenomen socio-cultural. Acesta e, în mod caracteristic, bazat pe diversitatea socială. O varietate de roluri și aspirații caracteristice. O babilonie de idei și dorințe. 1

Orașul este astfel lumea pe care o trăiește persoana participantă. El include toți oamenii participanți, relațiile lor, cunoștințele lor despre lume și obiectele pe care le folosesc sau le gândesc. Mai presus de toate, el se bazează pe diferite tipuri de relații de oameni, obiecte și idei.

Orașul este mediul de viață al comunității în care se dezvoltă relațiile sociale, viziunile lumii culturale, iar cunoașterea comună despre oraș este exprimată în spațiul și materialitatea lui fizică. Nucleul orașului este comunitatea din el și anume ea reprezintă acel stimul dominant în jurul căreia ar trebui să se dezvolte lucrurile. Anume diversitatea socială caracteristică acestei dominante și face orașul mai viu. Pentru a beneficia de această diversitate e necesar a crea un loc sau circumstanțe care îmbogățesc beneficiile fizice, intelectuale sau emoționale. 2

Spațiul Public = Acces egal pentru toți

Spațiul public, alături de alte locații cu menire socio-culturală, cum ar fi cinematografele sau teatrele, sunt o parte integrantă a comunităților. Spațiile publice sunt acele locuri prin care trecem zi de zi atunci când plecăm la serviciu, spre pub-ul favorit sau unde vrem să stăm de vorbă cu prietenii. O locație care permite oamenilor să se întâlnească, să se relaxeze/reabiliteze și să facă schimb de idei. Spațiul public afirmă „un loc unde oricine poate veni fără să plătească o intrare sau altă taxă”.

Spațiile publice reușite și autentice sunt folosite de numeroși oameni pentru diferite scopuri în diferite momente ale zilei și ale anului. Deoarece spațiile publice încorporează atât de multe utilizări și utilizatori – sau nu reușesc să facă acest lucru – ele sunt, de asemenea, un conglomerat al problemelor și preferințelor locale, iar un administrator eficient (cum ar trebui să fie un primar sau un consilier local) ar examina atent și ar trage concluziile necesare. S-ar implica și și-ar justifica poziția pe care și-a asumat-o. O situație în care au de câștigat ambele părți.

În mare parte, ceea ce face un spațiu public atractiv pentru o bună parte de oameni sunt alți oameni 3. Nu există „outcasts”(proscriși) sau grupuri nedorite, ci spații care facilitează dezvoltarea așa-ziselor grupuri. Dacă un parc adună utilizatori de droguri/alcoolici și traficanți, înseamnă că acesta este amenajat sau amplasat prost. Înseamnă că localnicii evită acest lucru pentru că acel spațiu este neatractiv și nu inspiră siguranță. Înseamnă că aceștia nu văd posibilitatea de a se recrea.

Administrarea Spațiului Public

Cum se administrează un spațiu public? Cum ar trebui să avem grijă de ele și în baza la ce ar trebui acestea dezvoltate? În funcție de gradul de implicare a comunității, Organizația Project for Public Spaces ne descrie 4 etape ale acestui proces:

1) Spații bazate pe proiect – de regulă, apar dintr-o inițiativă birocratică ierarhizată, de la autorități (exemplu: autoritățile publice locale). Acestea sunt orientate spre a respecta termeni ca timp și un buget restrâns. Acestea urmează mai degrabă un protocol general și deseori nu se iau în calcul dorințele locale. Se întâmplă acest lucru, pentru că optimizatorii proiectelor, de regulă, își asumă poziția de agenți ai cunoașterii – autoritate lipsită de o anumită expertiză în domeniu.

2) Discipline-led projects (Proiecte/Abordarea Disciplinară) – de regulă, de o calitate mai bună și mult mai fotogenice ca proiectele precedente. Marele dezavantaj ar fi că acestea se bizuie doar pe viziunea unui designer profesionist. O fi acesta un expert al esteticului, însă nu putem fi niciodată siguri că acest spațiu va funcționa bine în a aduna publicul. Pentru că deseori un proiect de genul face abstracție de context. Implică o relație mai bună dintre autorități și experți, dar și o astfel de abordare omite implicarea comunității.

3) Abordarea place-sensitive ( sensibilă la spațiu/comunitate)sunt eforturi de a se consulta locuitorii, dar procesul este coordonat totuși de designeri și arhitecți. Se depune efort din partea experților de a contextualiza lucrările după doleanțele locatarilor, doar că cei din urmă oricum rămân, în mare parte, inerți.

4) Abordarea place-led(îndrumată de spațiu/comunitate) – se bazează pe o implicare cât mai activă a fiecărui membru în parte. Transformă planificarea și gestionarea spațiilor publice într-o activitate de grup cu menirea de construire și consolidarea propriului capital social și de identificare a valorilor comune. Participanții locali se simt incluși în proces și sunt mult mai dispuși a se comporta ca adevărați administratori. Aceștia îți extind atribuțiile de la cele consultative până la executive. O democrație directă, în adevăratul sens al cuvântului.

Cu alte cuvinte, ceea ce ne sugerează cei de la PPS e că viitorul ne cere o gândire nouă și un proces de luare a deciziilor pe orizontală, cât mai incluziv. Organizarea pe orizontală înseamnă implicarea întregii comunități și respectarea competențelor caracteristice fiecărui individ în parte, fie că e vorba de un administrator, expert sau utilizator al spațiului public. La ce etapă se află orașul Chișinău? În mare parte la cea în care unele direcții abia administrează o pagină de Facebook sau răspund uneori pe poșta electronică. La etapa în care nu avem un plan urbanistic clar, iar Consiliul Național al Monumentelor Istorice oferă autorizații de demolare a patrimoniului public și construcția unor hotele în locul acestora. Spațiile publice sunt indispensabile pentru locuitorii unei urbe și acestea trebuie îngrijite și administrate eficient.

Crearea/Montarea spațiului public

Giuliana Bruno, autoarea cărții Atlas of Emotion, a încercat prin această lucrare să sintetizeze limbajele cartografilor, cineaștilor, urbaniștilor, arhitecților și alte categorii de reprezentanți ai artelor vizuale. Cuvântul „Emoție” vine de la latinescul „emovere”, ceea ce presupune o combinație dintre verbul „movere”- a se mișca și prefixul „e” de la „în afară”, „afară” sau „dincolo de limite”. Orice afect este de fapt o tulburare a normalității, a perceperii normalului/realului. Anume emoțiile sunt acele momente de întorsătură care facilitează schimbarea modului de a fi al unui subiect. Emoțiile sunt ceea ce oferă dinamică dezvoltării caracterului și personalității per ansamblu. La greci, tangența dintre emoții și mișcare e și mai evidentă, lexemul Kinema (ĸívηµα) având ambele semnificații.

În școala sovietică de film de la Moscova, apărută în 1919, unul din primele studii de caz era filmul „Intoleranța” al regizorului D.W. Griffith. După revoluție, în plin Război Civil, sovieticii nu-și permiteau buget pentru lungmetraje, iar majoritatea producătorilor plecaseră din țară. Din aceste considerente, bolșevicii au optat pentru scurtmetraje și în special filmele AgitProp (agitație și propagandă). Unul din cei mai iluștri studenți, apoi profesor al acestei școli, Serghei Eisenstein, și-a propus astfel revoluționarea procesului de montare. Dacă în cazul succesului și măiestriei lui Griffith e mai degrabă vorba de un buget mare și de ani de experiență, Eisenstein a pus în aplicare teoria și tehnica inginerească. În propriile lui cuvinte, ceea ce și-a propus a fost „democratizarea” montajului. Cu alte cuvinte, Eisenstein și-a propus trecerea de la montajul „aristocratic” în jurul unei dominante la montajul construit în jurul unui sistem de stimuli. 4

Nu e de mirare că anume Eisenstein a fost cel care a spus că părintele cinematografiei este arhitectura 5 . Iar între etapizarea procesului de administrare/dezvoltare a spațiului public propusă de urbaniștii de la PPS și etapizarea procesului de montaj propusă de Eisenstein putem trage o paralelă. Pentru că atât PPS, cât și marele cineast sovietic își propun o democratizare a procesului, o implicare a mai mulți stimuli. Iar dacă la Eisenstein este vorba de asociație dintre metrică, ritm și tonalitate, urbaniștii new-yorkezi își propun combinarea forțelor dintre autoritățile locale, experți și comunitate. Prima categorie ar dicta metrul, cea de-a doua ritmul, iar comunității i-am putea atribui tonalitatea. Iar dacă metrul și ritmul sunt parametri ce țin de durată, tempou și dinamică (formalități tehnice), anume tonalitatea e ceea ce presupune redarea unei emoții, fuziunea dintre inginerie și artă. Evadarea din normal. Un rol care se potrivește pe deplin și meritat comunității.

În mare parte, crearea spațiilor publice nu e un proces ce trebuie început de la zero. Există o sumedenii de cărți scrise de specialiști care au cheltuit ani pentru a teoretiza pe aceste lucrări din care ne putem inspira. Ceea ce lipsește este dorința autorităților locale de a-și părăsi statutul de dominantă. Lipsa dorinței acestora de a educa și motiva cetățenii a se implica în procesul de creare a spațiului public.

Procesul de creare a spațiului public

Crearea spațiilor publice e un proces care ar trebui să aparțină tuturor, pentru că toți suntem beneficiarii acestora. Dar ce face un astfel de proces să fie unul bine executat? Care ar fi parametrii după care ar trebui să ne conducem? În baza celor enumerate mai sus, dar și a recomandărilor parvenite de la experții de la PPS, procesul s-ar întemeia în jurul următorilor parametri:

1) Antrenarea întregii comunități în proces;

2) Funcționalitatea o prioritate, forma – un produs secundar(by-product);

3) Adaptabilitatea după cerințele și posibilitățile locale;

4) Incluziunea – fiecare rol social este important și poate contribui în dezvoltarea comunității. Spațiile publice sunt un refugiu pentru toți;

5) Focusarea pe crearea unei destinații(turistice/urbanistice);

6) Procesul trebuie să fie unul dinamic, să stimuleze progresul;

7) Procesul de creare al spațiilor trebuie să posede un caracter interdisciplinar (procesul de creare trebuie să includă cât mai mulți specialiști – începând cu urbaniștii/arhitecții și terminând cu sociologii/artiștii sau micii antreprenori);

8) Flexibilitate, colaborativitate, sociabilitate etc.

Deși democrațiile se construiesc în jurul alegerilor, ceea ce presupune că există un învingător și câțiva perdanți, funcțiile câștigate de aleși nu sunt reprezentative doar pentru majoritatea învingătoarea. Mandatul de primar sau consilier ales, împuternicirile cu care aceștia au fost înzestrați, se răsfrâng și afectează întreaga comunitate. Mai mult, relația dintre aleși și alegători presupune un anumit dinamism. E spre binele aleșilor să se consulte și să ofere senzația de implicare alegătorilor în procesul de administrare a orașului. Să ofere senzația că votul lor contează, că aceștia dispun de o democrație funcțională. Că în fruntea localității sunt oameni competenți, nu vânători de funcții. Altminteri, statutul de ales va dura doar un singur ciclu electoral.

Crearea și transformarea spațiilor publice

În baza celor înșirate mai sus, putem trece în sfârșit la următoarea întrebare: Ce face un spațiu public de agrement să fie bun?

Cele mai multe locuri bune, fie că este vorba despre o piață(plaza) sau un parc umil, împart între ele patru atribute cheie:

  1. Sunt accesibile și bine conectate la alte locuri importante din zonă.
  2. Sunt confortabile și proiectează o imagine bună.
  3. Îi atrag pe oameni să participe la activități.
  4. Sunt medii sociabile în care oamenii doresc să se adune să le viziteze iar și iar.

Crearea/transformarea spațiilor publice nu este o știință complicată, în cazul în care este orientată spre oameni și necesitățile lor. Spre necesitățile și activitățile deja existente sau pe lipsa lor. De aceea un bun optimizator al acestui proces, trebuie să ia în considerare următoarele aspecte:

1) Accesul și Conexiunile – Orice spațiu public trebuie să fie văzut de la distanță. Un spațiu îngrădit vizual nu inspiră încredere și va fi evitat de majoritatea cetățenilor. Aceste spații trebuie să fie conectate la spațiile și clădirile adiacente, pentru că majoritatea oamenilor care le vor frecventa vor fi anume locatarii sau angajații din zonă. Accesul trebuie să fie liber și garantat inclusiv cetățenilor cu necesități speciale. Drumurile, cărările și rampele instalate special trebuie să-și îndeplinească scopul de a aduce trecătorii la destinații bine determinate. E de dorit ca cetățenii să poată utiliza transportul public urban pentru a ajunge la acest spațiu.

2) Confort și imagine – Un spațiu public trebuie să creeze o bună impresie. Acesta trebuie să dispună de destule locuri de așezat, cum ar fi scaune, scări, un parapet sau gazon. Spațiul trebuie să prevină dominația mașinilor. Trebuie de creat condiții pentru păstrarea curățeniei și asigurarea securității utilizatorilor. Un bun indiciu al confortului și bunii imagini ar fi dorința oamenilor de a face poze, dar și diversitatea de gen/vârstă a utilizatorilor. Spațiile confortabile și sigure atrag toate categoriile sociale. Spațiile neconfortabile și nesigure atrag oameni care vor să se ascundă de văzul mulțimii (traficanți de droguri, arme, prestatori de servicii sexuale etc.)

3) Activitatea și utilizarea spațiului – pentru a atrage mai multe categorii de gen/vârstă/subculturi e nevoie ca spațiul să fie amenajat astfel încât să ofere posibilitatea desfășurării unui șir variat de activități. Fie că e vorba de sport, un cinematograf open-air, discuții publice sau consumarea unei beri cu prietenii.

4) Sociabilitatea – pentru ca un spațiu de agrement să fie funcțional acesta trebuie să creeze interes atât pentru persoanele care vor să stea doar 5 minute pentru a consuma un covrig, cât și pentru un grup de prieteni care iubesc să-și petreacă serile împreună, tradițional, într-o locație anumită și să discute despre ultimul episod din serialul preferat. Cetățenii trebuie să aibă posibilitatea și motive de a zâmbi sau a schimba glume. Spațiul trebuie să fie proiectat astfel încât utilizatorii acestuia să fie responsabili de a strânge gunoiul după ei și a păstra curățenia pentru ulterioare frecventări. Aceste lucruri trebuie înscrise treptat în Sensul Comun al utilizatorilor.

Din cele enumerate mai sus, putem trage o singură concluzie: Crearea spațiului public nu este de ordinul metafizicului și nu reprezintă nimic complicat atâta timp cât acesta este orientat spre confortul și uzul beneficiarilor. Din moment ce nimeni nu poate știe mai bine ce își dorește comunitatea, decât comunitatea propriu-zisă, APL și experții colaboratori trebuie să asigure toate pârghiile legale, economice și administrative pentru a implementa toate schimbările necesare pentru a spori interesul și activitatea cetățenilor.

Situația Locală

Per general, să scrii despre situația locală a spațiului public e destul de greu. Motivul ar fi că e greu să obții informații de la Direcțiile primăriei. Datele de contact de pe site-ul chisinau.md sunt incomplete, iar unele direcții au propriul site doar de formă. Am trimis o solicitare de informație la la Direcția generală educație, tineret și sport și am fost redirecționat la Direcția Cultură. Aceasta din urmă ne-a oferit niște date care s-au adeverit puțin utile pentru lucrarea noastră. Ne-am adresat direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare printr-un email, care până la urmă s-a dovedit a fi fals, ca mai apoi să sunăm direct și să ni se spună că direcția nu dispune de date statistice. Apoi ne-am adresat la direcția locativ-comunală și amenajare, însă răspunsul acestora a venit cu întârziere, la o distanță mai mare de o lună. Prin alte cuvinte, trebuie să constatăm că a fi un cercetător și a colabora cu direcțiile Primăriei Municipiului Chișinău e o practică anevoioasă, iar situația la moment cu greu o putem descrie drept o predispunere a APL de a colabora cu cetățenii.

Pentru a reflecta mai bine situația din oraș, am ales câteva zone din oraș caracteristice uzului public sau cu potențial de a fi utilizate. Acestea reflectă mai bine ca orice situația când orașul este administrat de sus în jos, iar cetățenii nu sunt implicați în procesul de transformare a spațiului public.

Un alt aspect ar fi că lăsați în voia lor, agenții economici preferă mai degrabă să vândă spațiile achiziționate și să le schimbe menirea, decât să încerce facilitarea unui proces de restabilire a clădirilor cu menire socio-culturală. Un caz ar fi Gaudeamus sau Cafeneaua Guguță din Parcul Central.

Cinematografele Flacăra și Gaudeamus și spațiile adiacente lor.

Buiucaniul cândva dispunea de un cinematograf – „Flacăra”. Proprietarul Flacăra, apropo, era același care a deținut și Gaudeamus, Andrei Coman. Din cauza lipsei de profit, Flacăra a fost ulterior transformată într-o sală de fitness de lux. E curios că aceeași soartă a cam avut-o și cinematograful Gaudeamus. Și acesta din urmă și-a pierdut menirea socio-culturală, iar pe locul acestuia urmează să se construiască un bloc locativ. Ambele spații dispuneau de un scuar în fața clădirii. Aceste scuaruri puteau fi ușor transformate în niște spații de agrement de succes. De îndată ce ambele clădiri și-au pierdut menirea socio-culturală, aceste spații cu potențial de a atrage oameni, au devenit neatractive, niște locuri pustii. Iar din cauza unui agent economic și a incapacității sale de a exploata adecvat niște spații, două sectoare au rămas fără singurele cinematografe de care dispuneau. Cazurile Gaudeamus și Flacăra sunt exemple elocvente de cum rea-intenția unui agent economic, asistat de APL, fără a fi supus unui control civic, poate duce la pierderea patrimoniului public și a spațiului public adiacent acestuia.

 Fostul cinematograf Gaudeamus semi-demolat și înconjurat de un gard.

Fostul cinematograf Gaudeamus semi-demolat și înconjurat de un gard.

 

Fostul cinematograf Flacăra. Perimetrul îngrădit. Spațiul adiacent a devenit parcare pentru vip-clienții sălii de fitness.
Fostul cinematograf Flacăra. Perimetrul îngrădit. Spațiul adiacent a devenit parcare pentru vip-clienții sălii de fitness.

 

Parcul Dendrarium

Tot pe teritoriul Buiucaniului găsim Parcul Dendrarium. Acesta este situat între străzile I. Creangă, V. Lupu, E. Сoca şi A. Şciusev. Stilul arhitectural şi de planificare al Dendrariului – este unul de peisaj cu elemente nesemnificative de peisaj regulat. La Dendrarium sunt prezentate mai mult de o mie de tipuri şi forme de plante lemnoase. Locuitorii din Buiucani pot observa foarte ușor un fenomen destul de interesant – partea de apus a parcului este mai populată decât cea de răsărit. Motivul? Parcul dispune de o singură intrare, aceasta fiind și singura zonă de unde vizitatorii pot cumpăra popcorn, înghețată sau băuturi răcoritoare.

În planul strategic pe anii 2016-2020 6, la capitolul „ 5. Extinderea și amenajarea zonelor și sectoarelor recreativ-utilitare, construcțiilor capitale și decorative” este indicat că două obiective de importanță majoră sunt construcția și amenajarea întrărilor din străzile Vasile Lupu și Sciusev și a căilor de acces către acestea. Termenul de implementare era de 6 luni (iul.2016-dec.2016). Acum suntem deja în 2019, iar Parcul Dendrarium în continuare dispune doar de o singură intrare de la intersecția Coca cu Ion Creangă. În prezent, Dendrarium are o suprafață de 77,809 de hectare. O singură intrare pentru un parc atât de imens e prea puțin. Din acest considerent, parcul este frecventat de vizitatori doar din partea de vest dinspre Buiucani, iar locuitorii centrului în asemenea caz preferă mai mult Valea Morilor. Nu e de mirare că o bună parte a locatarilor din zonă, pentru a se deplasa, preferă să sară pur și simplu gardul. Acesta este un bun caz când administrarea ineficientă a unui spațiu duce la ilegalități comise, chiar dacă minore.

 

Parcul Dendrarium. Intrarea de pe Creangă. Singurul punct de aprovizionare cu mâncare și băutură.
Parcul Dendrarium. Intrarea de pe Creangă. Singurul punct de aprovizionare cu mâncare și băutură.

 

Dendrarium. Ceea ce trebuia să fie Intrarea de pe Vasile Lupu. Intrarea nu există, dar avem un bloc locativ în loc.
Dendrarium. Ceea ce trebuia să fie Intrarea de pe Vasile Lupu. Intrarea nu există, dar avem un bloc locativ în loc.

 

Dendrarium, intrarea de pe Șciusev. La fel, absentă.
Dendrarium, intrarea de pe Șciusev. La fel, absentă.

 

Parcul Alunelu

Teatrul de vară din parcul Alunelu. Un spațiu bun pentru consultări publice și consolidarea unei comunități neutilizat și prost îngrijit.
Teatrul de vară din parcul Alunelu. Un spațiu bun pentru consultări publice și consolidarea unei comunități neutilizat și prost îngrijit.

Avantajul acestui parc este accesibilitatea. Spre deosebire de Dendrarium acesta este un parc deschis. În mare parte, este vizitat de locatarii din zonă. Cândva dispunea de un havuz. Are și o estradă de vară, însă aceasta rareori este utilizată. Scaunele din fața estradei necesită reparație, la fel și WC-urile. Cu alte cuvinte, Alunelu dispune de o factură necesară pentru a deveni un parc frecventabil pentru toți, însă din nou, se face abstracție de posibilitățile de care dispune. Estrada de vară este vopsită din paști în paști, iar scaunele adiacente ei nu sunt cele mai comode. Acest parc dispune de toate condițiile necesare pentru a deveni un spațiu predestinat discuțiilor și activităților publice, însă inițiativa nu vine nici din partea comunității locale și nici din partea APL. Unul din exemplele triste care denotă că lipsa îndelungată de activități poate deveni obișnuiță și parte componentă a sensului comun.

Cinematograful de vară Buiucani

Din categoria micilor victorii urbanistice de la noi din oraș. O fostă estradă sovietică. În prezent, cinematograful și-a restabilit menirea publică și este folosit în cadrul a diferite evenimente și festivaluri de cinema. Cândva dispunea de o arcadă metalică, însă pretura Buiucaniului a decis într-un mod dubios să o taie 7 . Până acum nu se știe ce a stat în spatele acestei minunate decizii. Un exemplu care ne demonstrează că interesele Administrației Publice Locale nu sunt mereu reprezentative pentru cetățeni. Că aceasta se cam sfiește în a-și părăsi statul de dominantă și a-și lăsa proprii beneficiari să-și modeleze propriul spațiu public.

Zona Centru. Scuarele Asachi și Palatul Național

Cum era de așteptat, Centrul dispune de cel mai mare număr de teatre, cinematografe, muzee și galerii de artă. În mare parte, centrul a monopolizat spațiile socio-culturale de așa gen. Acest lucru îl putem observa cu ochiul liber, vizualizând o hartă turistică sau pur și simplu plimbându-ne pe străzi.

Un spațiu care ne atrage atenția este zona ce cuprinde Scuarele Asachi și Palatul Național. Acestea practic sunt spațiile preferate ale tinerilor din Chișinău. În mare parte se datorează faptului că sunt în apropierea a patru mari licee – Gheorghe Asachi, Mircea Eliade, Gogol și Spiru Haret. Aici tinerii preferă să-și petreacă ziua stând pe iarbă, pe parapet, pe scaunele de la Asachi sau scările de la Palat. Cândva zona dispunea de mici gherete care lucrau 24/24. Cea mai vestită dintre ele – Kormușka. Acestea au fost închise parțial înainte de târgul de Crăciun din 2017-2018 și în preajma sărbătorilor de iarnă cu un an mai târziu. Locurile acestea sunt ideale pentru că sunt accesibile practic pentru toate categoriile de vârstă, plus pentru conexiunea lor cu multe alimentare, simigerii, pub-uri, stații de troleibuz etc. Un mare neajuns e lipsa WC-urilor. Acest „lux” era cândva asigurat de administrația palatului care permitea unor anumiți agenți economici să exploateze o parte din scuar pentru a deschide o terasă de vară. De când aceștia nu mai dau în arendă acel spațiu, nu mai există nici wc public și nici havuzul nu mai are apă. Un bun exemplu care ne arată că cetățenii și nevoile lor de bază sunt importante doar atâta timp cât aceștia generează profit. Au existat tentative de restricționare a accesului către acest spațiu, însă datorită unui grup de tineri activiști și reprezentanți ai instituțiilor media 8 , acest gard a fost dat jos, din motiv că Administrația Palatului nu dispunea de nici un temei juridic. Spațiul fiind unul public nu se supune restricționării accesului.

Casa lui Moș Crăciun îngrădită.
Casa lui Moș Crăciun îngrădită.

 

Scuarul Palatului
Scuarul Palatului

 

Parcul Central

Cel mai vechi parc din Chișinău care a împlinit în 2018 – 200 de ani. WC-ul este vizibil mai bun decât în alte parcuri, dar este cu plată – cca 2 lei și lucrează după un grafic stabilit. Cândva parcul dispunea de gherete și tot felul de tarabe la care vizitatorii puteau cumpăra înghețată, cafea, pop-corn și alte produse alimentare. În prezent au rămas doar câteva cafenele scumpe, iar una din vechile cafenele urmează să fie transformată într-un hotel. E curios faptul că proprietarul cafenelei este nimeni altul decât Ceslav Ciuhrii, domnul al cărui merit este de a falimenta Federația de Tenis. Abilitățile manageriale ale lui Ciuhrii sunt dacă nu proaste, atunci cel puțin dubioase, ceea ce reprezintă un temei serios de îngrijorare pentru cetățenii capitalei.

CONCLUZII

Situația în Chișinău nu este nicidecum una apocaliptică. Principalele probleme ar fi cam următoarele:
1) Totul se concentrează în Centru. De exemplu, sectoare ca Ciocana sau Poșta Veche (nemenționate în această lucrare, pentru că în mare parte nu ai ce menționa) sunt în deficit de spații publice, iar locatarii sunt nevoiți să călătorească în alte zone ale orașului.

2) Dacă și apar chestii noi, atunci foarte greu și anevoios. Se mizează pe soluții de moment și mai puțin pe proiecte durabile.

3) Mai mult, se distrug spații socio-culturale existente, iar Administrația Publică Locală nu insistă pe păstrarea statului acestor clădiri (ex: Guguță, Gaudeamus sau Flacăra), mizând naiv sau rău intenționat pe o potențială bună intenție a agenților economici.

Din ce avem la moment, ajungem la concluzia că a miza pe buna intenție a APL și cea a agenților economici nu este tocmai cel mai rațional lucru. Atunci când cei sus-menționați sunt lăsați în voia lor, unele spații publice își pierd din statut și devin blocuri multinivelate. Anume din acest considerent, cetățenii, grupul care are de suferit cel mai mult în urma colaborării, pe alocuri, vicioase dintre APL și agenții economici, trebuie să-și ceară orașul înapoi și trebuie să insiste asupra unui grad mai mare de implicare în procesul de luare a deciziilor.

Orașele prospere sunt acelea care își propun să ajungă de la un nivel de administrare bazat pe proiect la cel care implică comunitatea propriu-zisă pentru care există spațiul public. Cu alte cuvinte, cheia succesului ar fi democratizarea procesului de administrare al orașului. Perioada Politburourilor a apus demult, iar APL cu siguranță nu ar trebui să reprezinte o astfel de entitate.

Cetățenii trebuie să-și revendice orașul, condiționând ambițiile și pornirile agenților economici care își propun remodelarea spațiului public. E în competența noastră a opri îngrădirea și ciopârțirea acestuia și a cere respectarea statului dinainte de privatizare. O implicare mai mare a fiecărui beneficiar în parte reprezintă sporirea șanselor de a mai salva orașul și a spori calitatea lucrărilor ce au loc întru amenajarea și administrarea acestuia.

Autor: Cristian Doroftei

Cercetarea face parte din proiectul „Abordarea problemelor Chișinăului prin analiză și discuții publice transparente”, prin care asociația obștească Primăria MEA va publica o serie de cercetări și va organiza o serie de discuții publice cu implicarea autorităților, experților și cetățenilor, pentru a discuta problemele locuitorilor și pentru a avea politici publice consultate și bazate pe priorități.Proiectul este realizat cu suportul financiar al Black Sea Trust un proiect al German Marshall Fund din Statele Unite ale Americii. Opiniile prezentate în cadrul acestei cercetări nu reprezintă obligatoriu cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor lor.

  1. TIIT REMM, Sociocultural Space: Spatial Modelling and the Sociocultural World
  2. A BRIEF INTRODUCTION TO COMMUNITY ARCHITECTURE CONCEPT -FROM BELIEVING TO REALITY, Mohammed Aouiniya
  3. William H. Whyte, The Social Life of Small Urban Spaces
  4. Четвертое Измерение в Кино, Сергей Эйзенштейн
  5. Eisenstein, Montage and Architecture
  6. http://dendrariu.md/rom/strategicheskij-plan-razvitiya
  7. http://diez.md/2015/12/17/foto-arcada-metalica-a-cinematografului-de-vara-de-la-buiucani-a-fost-taiata/
  8. https://www.facebook.com/moldova.org/videos/vl.2345256382211759/1834128399940228/?type=1

Related links